Valentin/Bitu e un mare norocos

valentinValentin este un mare norocos pentru ca a fost adoptat fiind aproape adult si-n plus nesociabil. 
Familia care l-a adoptat a dat dovada de o rabdare ingereasca si efectul rabdarii lor a fost cel scontat. 
Valentin se numeste acum Bitu de la Iubitu’ si a inceput timid e drept sa se apropie de stapanii lui. 
S-a lasat luat in brate si asta a fost minunea minunilor. Dragul de Bitu a fost castrat azi in programul Robi, pentru ca incepuse sa-si marcheze teritoriul fara folos dealtfel. 
De acum va primi hrana speciala pentru motani castrati ca sa nu apara probleme.
Ne-am bucurat tare mult sa-l vedem si sa aflam toate acestea despre Bitu cel iubit si alintat.
Multumim adoptatorilor pentru ca au grija de el si le dorim numai bine.

Multumim de asemenea celor care ne sustin activitatea si in felul acesta ajuta la salvarea animalutelor aflate in nevoi speciale.

Smart un caine fericit.

smartAzi am avut bucuria de a revedea unul dintre catelusii adoptati de la noi pe cand era un pui. Se numeste Smart si desi are doar sase luni a crescut ingrijorator de mult pentru un caine care parea a fi de talie cel mult medie. 
Smart e foarte atasat de stapanii lui pe care-i divinizeaza asa ca cine indrazneste sa se apropie mai mult decat considera el ca-i necesar e atentionat imediat sa pastreze distanta. Altfel spus Smart e CAINE DE CAINE.
Le multumim din suflet adoptatorilor pentru ca au mare grija de el si le dorim numai bine.

Kai a fost adoptat.

kaiPe la mijlocul lunii trecute am primit o solicitare de ajutor pentru o mamica si trei pui. Toti patru au fost preluati de noi si primul adoptat a fost chiar mamica puilor. 
Azi unul dintre cei trei pui ramasi in adapost si-a cunoscut stapana si a plecat ACASA. 
Kai e un catelus tare nazdravan, tandru si jucaus. A stiut cum sa-si intampine stapana si desigur a reusit s-o impresioneze. 
Speram sa nu faca prea multe boroboate si sa ramana cu stapana lui tot restul vietii.
Le dorim amandurora tot binele din lume.

Suzy a ajuns din nou acasa.

suzySuzy una dintre catelusele noastre adoptate de curand, desi a avut schema de vaccinare completa, a inceput sa se simta rau si a ajuns din nou in grija noastra pe perioada tratamentului. Micuta a fost diagnosticata cu boala lui Carre si tratata in consecinta. In cateva zile starea ei a devenit normala asa ca s-a intors ACASA, A primit drept bonus o hainuta pentru vreme rea care asa cum se vede din fotografii o cam stanjeneste dar care o sa-i prinda tare bine cand va veni vremea rea.
Concluzia : Suzy este o catelusa norocoasa si are o familie minunata.

Noutati despre ciuperci

ciuperciPisicutele au fost la un nou control unde ne-am intors cu vesti bune. Tratamentul va continua cu o singura crema (Nizoral) si cu betadina. Atena, Afrodita si Hercule vor face tratament la 2 zile, Dionysus zilnic. In curand terminam si cu micoza asta!
Atena momentan e si rezervata, urmand ca sa plece la casa ei in curand. Si toti se bucura de libertate de miscare, pentru ca nu mai trebuie sa stea la separeu. Asa ca in aceasta seara a fost multa alergatura. 

Citeste mai mult

Faceti cunostinta cu cateva ciuperci

piticiiAcum aproximativ o saptamana am preluat 4 pisicuti care au ramas fara mama la varsta de aproximativ 2-3 saptamani. De atunci timp de 10 zile au fost hraniti de catre niste oameni care ii ingrijeau mamica. Piticii aveau nevoie insa de stapani iubitori si un loc sigur, asa au ajuns la noi.

De ce sunt niste ciuperci? 🙂 ei bine, dupa un control la medic am descoperit ca piticii au luat o micoza de la mama lor (in poze se vede cu negru la bot, mai ales la Dionysus, care a fost cel mai afectat). Citeste mai mult

Whistle un catel fericit.

whistleSunt fericit. Iata-ma in bratele stapanului meu si nu va lasati indusi in eroare de mutrisoara mea usor speriata. Mi-e teama ca e doar un vis si tare n-as vrea sa ma trezesc din el. 

Acum am aflat. Nu e vis. E adevarat. Am fost adoptat si plec acasa. Am sa va scriu curand si-o sa va trimit si fotografii cu noua mea casa si mai ales cu noua mea familie.
Pana atunci vreau sa le multumesc sustinatorilor mei si celor care ii ajuta pe cei de la Robi sa salveze animalute si sa le doresc tot binele din lume.
Datorita voua traiesc si sunt fericit.

Martin si Ioana ingerul lui pazitor.

martinMa numesc Martin si cu ceva timp in urma am ajuns in grija Asociatiei Robi. Sunt de felul meu un norocos si sper sa aduc si noii mele familii norocul pe care il merita. N-am crezut pana acum in ingeri pazitori dar azi l-am cunoscut pe al meu. 
Se numeste Ioana si va spun cu sinceritate ca mi-as da viata pentru ea.
Promit sa revin cu vesti curand.
Ati inteles desigur ca azi am foast adoptat si am ajuns ACASA.
Va iubesc si va multumesc pentru tot ce faceti pentru noi.

Criquet – pentru adoptie/foster

criquetCriquet a fost preluata martea trecuta din adapostul Bucov. Era cea mai mica si mai prapadita catelusa din adapost, asa ca, fiind la fata locului am decis sa o preluam.

Momentan catelusa este cazata la cabinetul Blue Point Vet, dar nu ii place deloc sa stea singura in cusca. A fost nevoie sa o internam pentru a ne asigura ca micuta este sanatoasa. Intre timp, Criquet a fost deparazitata inter si extern si a primit primul vaccin. Citeste mai mult