De ce e necesar CONTROLUL INMULTIRII ANIMALELOR?

sterilizateDe prea multi ani sustinem ca e absolut necesar sa existe un control riguros al inmultirii animalelor aflate in proprietate privata.

Cand detinatorii de animale nu-si permit sa le sterilizeze dar nu se-ndura nici sa omoare puii nascuti, nici sa-i abandoneze asa cum din pacate se intampla in majoritatea cazurilor, situatia scapa de sub control. Cititi va rugam acest mesaj disperat si intelegeti ca sterilizarea e singura solutie pentru bunastarea animalelor si implicit a oamenilor.

„Ma numesc B… si am fost la dvs cu doua pisicute la sterilizat. Atunci cand am fost la dvs, ati spus sa va dau un detaliu ca sa stiti despre ce este vorba, v-am spus ca sunt 50 de pisici. Sper ca acest detaliu sa fie de ajuns pentru a ma face amintita. Va scriu din nou si va rog din suflet sa ma ajutati cu ele, aceste pisicute au nevoie de ajutor. De abia reusesc sa le ofer mancarea de zi cu zi pentru ca sunt foarte multe. Ma costa 7 milioane pe luna doar mancarea, si aceea nu este cine stie ce. Aceste animalute nu au parte de deparazitare de purici si pastile de deparazitat intern sau alte tratamente. Sunt amarate, slabe si pline de paraziti. Va rog ajutati-ma sa le ajut sa opresc aceasta inmultire a lor care a scapat de sub control. Au facut in acest an foarte multi pui si pentru ca puisori nu au avut inca sistemul imunitar format, multi din ei au murit in prima luna de la bolile pe care le-au luat de la pisicile mari. Au o raceala foarte puternica si in fiecare luna trebuie sa dau cel putin 1 milion pe synulox ca sa le tin in viata pe cele racite. Este ceva cronic, pentru ca le trece numai in zilele in care le dau antibioticul. Daca nu le dau cateva zile si le curge nasul, ochii si tusesc, mor sufocate. Le-am facut aburi sa le desfund nasul atunci cand nu am avut bani de antibiotic si tot au murit. Am ingropat in curte peste 50 de pisici. Asta ca nu m-a lasat inima sa le arunc la gunoi. Numai am loc unde sa le ingrop. Multi spun ca nu au pisici dar asta este pentru ca ii arunca pe strazi sau ii ineaca imediat dupa nastere. Eu nu am inima sa fac asa ceva. Va rog veniti in vizita la mine sa vedeti situatia, am nevoie de ajutor. Am fost in trecut la un cabinet care spunea ca sterilizeaza gratuit si au sterilizat doar doua pisici pentru ca au spus ca sunt multi oameni pe lista si trebuie sa stau la rand. Pana a venit randul meu s-a terminat oferta de sterilizat gratuit. Am platit cate 50 lei pentru fiecare din urmatoarele 2 pe care le-am sterilizat. Nu am reusit sa le sterilizez pe toate si s-au inmultit. M-am gandit ca o sa vina o zi in care o sa reusesc sa strang bani sa le fac pe toate dar nu reusesc pentru ca ma costa foarte mult mancarea pentru ele. In prezent, pentru ca nu am platit curentul, numai am curent, acestea sunt conditile in care traiesc. In fiecare zi 2-3 ore se duc pe curatenie dupa pisici. Este o situatie care a scapat de sub control si va cer ajutorul pentru ca sunt alti pui care urmeaza sa vina.”

Am fost impresionati de aceasta situatie si am oferit ajutorul imediat. Azi au fost sterilizate patru dintre pisicute si zilele urmatoare vor fi sterilizate si restul pisicilor adulte. Cand puii vor atinge varsta necesara sterilizarii vor fi sterilizati si ei de catre Asociatia pentru protectia animalelor Robi. 
Multumim tuturor celor care sustin programul de sterilizari.