Ce inseamna cazarea temporara?

Iubesti animalele, dar nu esti pregatita inca sa-ti iei un angajament pe termen lung? Ajuta-ne atunci cu cazarea temporara

Multe dintre animalele preluate au nevoie de ajutorul tau pentru a-si recapata increderea in oameni, oferindu-le astfel o reala sansa de adoptie. 

De ce este atat de importanta cazarea temporara?
Comportamentul animalelor este o urmare a intamplarilor si situatiilor prin care au trecut, intamplari ce nu sunt de cele mai multe ori unele placute.

Fie ca nu au inca varsta potrivita pentru adoptie, fie ca au nevoie de recuperare dupa o interventie medicala , fie sunt in perioada de alaptare sau au nevoie de socializare, prin cazarea temporara animalele primesc dragoste si stabilitate, atât mental cât și fizic. Atunci când un animal a fost tinut in cazare temporara, este mult mai încrezător și sociabil; si, prin urmare, tranziția în noua casa se face cu mai multa usurinta!

Cât timp va trebui sa tin animalul in cazare temporara?

În general, perioada variază de la 2 la 4 săptămâni. Perioada de timp poate varia, însă, în funcție de nevoile fiecărui animal de companie.

Ce animale au in general nevoie de cazare temporara?

Pui orfani:
Primele luni de viata isi pun amprenta pe comportamentul si caracterul animalului adult. Oferindu-i un mediu stabil si inconjurandu-l cu multa dragoste, animalul se va dezvolta armonios si nu va dezvolta probleme de relationare cu oamenii. 

Mame cu pui:
Proaspetele mamici, atât pisici cat si de câini, au întotdeauna nevoie de liniște și relaxare. Mediul din adăpost este foarte stresant pentru ele, ceea ce poate duce la lipsa laptelui. Mai mult, datorita slabei igenizari a tarcurilor din adapost, puii sunt expusi bolilor precum parvoviroza, boli ce le pot provoca decesul. 

Câini sau pisici adulte care au nevoie de socializare:
Pentru unii câini/ pisici adulte ce au trecut prin diverse traume, viata in adapost le poate face mai mult rau decat bine. Datorita numarului mic de voluntari, dar si numarului mare de animale pe care le avem in grija, timpul nu ne permite sa ne ocupam asa cum trebuie de fiecare animal in parte. Multi dintre ei sunt doar speriati, altii insa sunt chiar traumatizati. Preluarea unui astfel de animal in cazare temporara ajuta la castigarea increderii de sine, dar si la o mai buna relationare cu oamenii. IN ACESTE CAZURI, FARA CAZARE TEMPORARA, ASTFEL DE ANIMALE SUNT CONDAMNATE SA RAMANA PENTRU TOTDEAUNA IN ADAPOST! 

Câini sau pisici ce au suferit interventii medicale:
Asa cum bine stiti, câinii sau pisicile ce au suferit interventii medicale nu sunt pregătiți pentru a fi dati spre adopție, dar au nevoie de cazare temporara astfel incat recuperarea lor sa fie cat mai rapida. Atunci când sunt complet recuperate, ele vor fi gata să se întoarcă la adapost. 

Daca te-am convins sa le dai, pentru o perioada limitata, sansa la o viata mai buna, te rugam sa ne contactezi pe adresa asociatia.robi@gmail.com