Despre sterilizare

Conform celor mai recente si ample studii medicale:
  • Tumorile mamare sunt de 3 ori mai frecvente la catea decat la femeie. Dintre tumorile mamare, sunt maligne 53% la catea si 90% la pisica.
  • Fata de catelele nesterilizate, catelele sterilizate inainte de primele calduri (care apar la varsta de 7-9 luni) au un risc de cancer mamar redus de 200 de ori, iar catelele sterilizate dupa primele calduri au un risc de cancer mamar redus de 12.5 ori.

(sursa: The Merck Veterinary Manual, Eighth Edition, 2003, Whitehouse Station, NJ, USA)

In plus, sterilizarea prin ovariohisterectomie (eliminarea ovarelor si a uterului) elimina complet riscul de aparitie a cancerului ovarian sau a piometrului (puroi in uter). Piometrul este o boala frecventa la femelele nesterilizate, este dificil de diagnosticat in stadiile initiale si prezinta risc letal in stadiu avansat.
 
In concluzie, cel mai bine pentru sanatatea unei femele, catea sau pisica, este sa fie sterilizata la o varsta intre 3 si 6 luni (dupa imunizare si inainte de primele calduri).
 
Studiile recente indica o varsta recomadata similara si pentru sterilizarea masculilor.
Sterilizarea timpurie nu are efecte negative asupra sanatatii. Efectele secundare ale sterilizarii pre-puberale sunt minore: pe de o parte organele genitale externe isi reduc marimea, iar pe de alta parte cresterea oaselor lungi se prelungeste uneori cateva luni.
 
Exista si alte avantaje importante ale sterilizarii:
  • la motanii castrati, reducerea bulbului penian face ca riscul aparitiei blocajului uretral sa fie mai mic decat la cei ne-castrati
  • masculii de caine castrati sunt feriti de bolile prostatei, care apar mai ales la varsta inaintata
  • masculii castrati sunt feriti de riscul aparitiei cancerului testicular
  • exista o corelatie demonstrata statistic intre starea de animal sterilizat si un nivel redus al agresivitatii. Este adevarat ca sterilizarea in sine nu rezolva automat si sigur probleme de comportament ale unui animal: acestea se trateaza prin efort de dresaj si educare. Dar este cert, verificat statistic, ca incidentele cu oameni muscati de caini implica in 6 cazuri din 10 caini nesterilizati. (Vezi, de pilda, http://www.dogbitelaw.com/PAGES/statistics.html)
  • statistic, durata de viata creste semnificativ la animalele castrate.

Reprodus de pe www.ortovet.ro cu acordul dr-lui Liviu Gaita.

Citeste mai mult:

Hranirea sugarilor

Ghid de crestere pentru puii de catel


Ghid de crestere pentru puii de catel

Ai gasit un catel nou-nascut si nu stii ce si cum sa faci? Iata reteta magica (testata chiar de voluntari) pentru a-l aduce la varsta optima pentru adoptie:

1. Inarmeaza-te cu un biberon de la orice farmacie umana (sunt 2 tipuri de tetine: silicon si latex, luati una din fiecare pentru a nu intampina probleme); o cutie spatiosa; paturici absorbante si cu ceva rabdare.

2. Cumpara de la orice petshop un lapte praf special conceput pentru suplinirea laptelui matern. In cazul in care nu-ti permiti acest lucru, formula magica de lapte cu care il vei hrani pana pana la 4 saptamani: la 500ml de lapte de 1,8 grasime adauga un galbenus de ou, o lingurita de miere, un pic de sare si o picatura de ulei. Laptele trebuie sa fie caldut.

3. Da-i de mancare cat mai des posibil, cel putin in prima saptamana! De multe ori va scuipa biberonul, insa asta nu inseamna ca s-a saturat, ci doar ca inca nu si-a dat seama cum merge treaba.

4. Pana la 2 saptamani puiul nu isi poate face nevoile singur asa ca va trebui sa il stergi usor cu putina vata umezita cu apa calda pe burtica spre zona genitala ca sa il stimulezi.

5. Daca plange fara motiv e posibil sa aibe colici, asa ca pune-i din cand in cand in lapte putin ceai de menta sau un pliculet de baby drink (de la farmacia umana, special pentru colici). Daca tot plange pune-i langa el 2 sticle cu apa calda si un ceas de mana (va crede ca sunt batai de inima ale mamei); o perna electrica; o veioza a carei lumina sa bata spre el, incalzindu-l.

6. Ca orice fiinta, puiutul are nevoie, inainte de toate, de afectiune. Tine-l in brate si mangaie-l!

7. Pune langa el o jucarie de plus. Va fi cel mai bun prieten al lui.

8. Incepand din a doua saptamana de viata va incepe sa deschida ochisorii si sa cerceteze imprejurimile! Chiar daca inca nu vede si nu aude, stie cand esti langa el!

9. Au aparut dintisorii? E vremea sa descopere mancarea solida. Cumpara 500g de mancare uscata de buna calitate (de exemplu Royal Canin Starter). Lasa bobitele la inmuiat in putina apa sau lapte pana cand, prin amestecare, vei obtine o pasta. Ajuta-l sa manance cu degetul, sai impingandu-i usor botul in mancare ca sa-i prinda gustul. Pentru inceput, se poate amesteca cu mai mult lapte cu care a fost pana atunci hranit.

Si uite asa, zilele trec si te trezesti ca latra atunci cand deschizi usa sau ca maraie cand il ciupesti de spate… Inca putin si incepi deparazitarea, primul vaccin…al doilea…al treilea…BRAVO! Ai reusit! Nu a fost chiar asa greu, nu?

10. Prima deparazitare interna poate avea loc la varsta de 4 saptamani cu DRONTAL PUPPY – este o solutie lichida, de culoare roz ce se gaseste la orice cabinet medical si care se administreaza pe cale orala. Dozajul este de 1ml/kg. Rapelul se face la 7-10 zile.

Pentru a li se face primul vaccin este nevoie in prealabil de 2 deparazitari la interval de 7-10 zile.

Astfel, schema arata cam asa:
prima deparazitare – dupa 7 zile – a doua deparazitare – dupa 2 zile – primul vaccin – dupa 14 zile – al doilea vaccin – dupa inca 14 zile – al treilea vaccin si ultimul.

Sterilizarea femelelor se poate face dupa varsta de 4-5 luni, iar castrarea masculilor dupa 8-9 luni.

Sa nu crezi acum ca ti-am spus tot! Micile frumuseti le vei descoperi singur/a!

Ai gasit un animal

 

Cum si unde puteti posta anunturi pentru animalele pe care doriti sa le oferiti spre adoptie

Daca aveti catelusi sau pisicute si doriti sa ii oferiti spre adoptie, cea mai buna metoda de a-i face cunoscuti este sa postati anunturi pe site-urile de adoptii. Pentru a le gasi trebuie sa dati un search pe google la „adoptii caini/pisici” sau „anunt caini/pisici” si sa alegeti primele 10-20 de siteuri care apar. Important este sa postati pe cat mai multe site-uri pentru a avea sanse mai mari de a fi vizualizate si sa le reinnoiti la 3-4 zile pentru a fi vizibile si mereu in top.

Mare atentie insa cui ii incredintati. Nu toti oamenii sunt responsabili, nu toti stiu sa se poarte cu animalele asa cum ar trebui, nu toti stiu sa-i hraneasca corespunzator si din pacate exista si cazuri izolate in care animalutele oferite generos de dumneavoastra pot ajunge hrana pentru reptile sau alte animale. Pentru a preintampina o situatie nedorita e bine sa incheiati intre dumneavoasta ca donator si persoana adoptatoare, un contract de donatie adoptie la care sa atasati o copie dupa BI sau CI, al adoptatorului.

Un act scris este singura dovada pe care o aveti si in baza careia puteti demonstra ca persoana „X” a adoptat un animal de la dumneavoastra, deveninid astfel, poserorul animalului respectiv.

Descarca model contract adoptie intre persoane fizice.

Totodata va sfatuim sa incredintati animalele pui doar celor ce sunt de acord cu sterilizarea acestora cand vor ajunge la varsta necesara interventiei de sterilizare, altfel riscati ca animalul salvat de dumneavoastra sa fie lasat sa faca pui care ar putea sa ajunga tot pe strada.

Nu uitati! Exista animale fara stapan din cauza faptului ca multi dintre detinatorii de animale nu le sterilizeaza, fie ca nu isi permit sau fie ca nu stiu ca asa ceva e posibil si abandoneaza puii nedoriti sau chiar animale adulte atunci cand acestea ajung in exces in gospodariile lor.

Exemple de site-uri unde puteti posta anunturile de adoptie:
www.adoptiicaini.ro
www.adoptiipisici.ro
www.eanimale.ro
www.caini.ro
www.pisici.ro
www.caini-pisici.com
www.cautstapan.ro
www.animalutze.com
www.animale.ro
www.petman.ro
www.petz.ro
www.magazindeanimale.ro
www.cutzu.ro
www.anunturi.animalpedia.ro
www.anunta-ma.ro
www.e-pets.ro
www.pisici-catei.ro
www.anunturi.zoopedia.ro
www.pensiunea-tundra.ro
www.animalutul.ro
www.zooland.ro
www.hobby-zoo.ro

 

Forumuri in care se gasesc sectiuni, pentru postarea unui anunt de adoptie
 
Cum trebuie sa realizati un anunt de adoptie:

1. Titlul trebuie sa fie scurt si sugestiv pentru a atrage atentia cititorilor. De exemplu: „catel alb si pufos”, „pisicuta tip whiskas”, „metis terrier”, „pisica gri-petrol” etc. De asemenea, alegerea unui nume pentru animalut poate induiosa, personaliza, iar daca este un nume deosebit se poate face remarcat chiar prin acesta. Daca site-ul nu este dedicat exclusiv adoptiilor, specificati in titlu „ofer” sau „spre adoptie” pentru a sari in ochi posibililor adoptatori care nu cauta in mod deosebit sa cumpere un animal.
2. Este vital sa faceti macar 3-4 poze clare si luminoase in care sa surprindeti animalutul in ipostaze induiosatoare sau amuzante. Pozele sunt mult mai importante decat o descriere amanuntita a animalului pe care multi nu au rabdarea sa o citeasca.
3. Textul anuntului trebuie sa fie succint, clar, fara povestiri lungi si melodramatice. Textul trebuie sa cuprinda numele animalului, varsta (chiar si aproximata pentru ca nimeni nu este interesat sa adopte un animal cu varsta incerta), sexul, eventualele vaccinari/deparazitari/probleme de sanatate, daca este sterilizat/castrat (si daca sunteti dispusi sa asigurati sterilizarea in special a femelelor deoarece multi adoptatori de feresc de femele de teama puilor), daca este sociabil cu animale/oameni etc. Puteti adauga de asemenea cateva caracteristici pe care le considerati importante si care ar atrage atentia si l-ar diferentia de restul animalelor (de exemplu: daca este dresat, cat este de educat, daca este iubitor, daca stie sa mearga in lesa, daca stie sa foloseasca litiera etc).
4. NU UITATI! sa treceti datele dvs. de contact si in textul anuntului: nume, telefon, email, orasul in care va aflati si disponibilitatea de a transporta animalul in alt oras.
5. Pe majoritatea site-urilor trebuie sa va faceti un cont pentru a putea posta anunturile. Este foarte simplu si dureaza doar 1 minut, dupa care veti putea posta de fiecare data anunturi utilizand numele/emailul si parola alese.
6. Anunturile se pot publica si in ziare/presa locala (de exemplu, in revista „Formula-AS” acest lucru se face gratuit – trimiteti un email la redactie si anuntul va aparea la rubrica „au nevoie de ajutor”).
7. Trimiteti anuntul si cu pozele tuturor contactelor pe care le aveti in emailul dvs. cu rugamintea de a da mai departe prietenilor. Nu se stie niciodata unde va ajuge si cine ar putea fi interesat.

Speram ca informatiile de mai sus va sunt de ajutor si va dorim succes la cat mai multe adoptii!