Life are parte de o noua incercare

De la ultima postare si pana acum Life a mai trecut un pariu cu viata. Desi ieri plecasem cu el la cabinet in ideea de a-i face radiografii (pe care le-am si facut de altfel), doar ca, pe parcursul zilei am observat ca nu face pipi. Ajuns la cabinet a fost sondat, dar chiar si asa nu urina, iar tot ceea ce iesea era numai sange. Dupa cateva investigatii si incercari de a-l stabiliza (era foarte apatic si cu o temperatura de 40,5), Life a fost bagat de urgenta in operatie. Nu exista nici o certitudine ca va trece de anestezie sau de ce vor urma sa gaseasca inauntru. La prima vedere dupa ce a fost deschis, dna doctor a iesit si mi-a zis ca se gandeste serios sa il eutanasieze pentru ca a ramas ingrozita de ce era acolo. Se mira ca inca mai traieste.. Vezica prezenta o fisura mai veche pe care, datorita pozitiei si faptului ca el a stat nemiscat aproape o luna, pana sa il preluam noi, organismul a incercat sa o acopere creaind in jurul vezicii un perete gelatinos ce a colectat urina, sange si alte toxine. Tot stomacul lui era plin de urina si sange. Uretrele erau de 10 ori mai mari, splina la fel, iar intestinele nu-si urmau cursul normal. 

Avand in vedere insa dorinta lui Life de a trai, indarjirea lui si durerile pe care probabil le-a avut pana acum, medicii au decis sa incerce sa-l repare. Operatia a durat aproximativ 4 ore. Peste noapte Life a fost ok, insa dimineata facea iar cu sange. am fost dinnou la cabinet, i-au facut spalaturi si pare sa fie din ce in ce mai ok. Mananca, bea, este prezent si nu putem sa speram decat ca nu vor aparea alte complicatii. Este inca intr-o etapa critica peste care speram sa trecem, si de aceasta data, cu bine.