Daca doriti sa ajutati

Vom da in judecata trustul Antena 3. Vom face actiuni comune. Una la CNA, o plangere penala si o actiune civila. Doamna avocat Mihaela Anghelus a fost de acord sa ne reprezinte pro bono. 
Cine considera ca integritatea lui psihica, poate chiar cea fizica, a avut de suferit este invitat sa mi se alature ca parte vatamata. Antena 3 a manipulat, a instigat la ura, a instigat la crima. Drept urmare s-a declansat o isterie nationala, in care toti psihopatii au inceput sa omoare caini la drumul mare. Mai nou se omoara si oameni care indraznesc sa ia apararea cainilor cand acestia sunt macelariti. Mie personal mi-a fost data viata peste cap. Am intrat in depresie. Majoritatea prietenilor mei, iubitori de animale, sunt in depresie. Ne simtim haituiti, suntem aratati cu degetul, alergati cu parul. Aceste lucruri nu numai ca trebuie sa inceteze, dar trebuiesc pedepsite. Toti cei care au trait experiente traumatizante (poate, spre exemplu v-a fost frica sa iesiti cu cainele la plimbare), dar si cei care au trait pe viu, ca parti implicate, sau ca martori, experiente traumatizante sunt rugati sa ia legatura cu mine. Exista si o petitie online impotriva mass-mediei si a crimelor pe care le-a declansat pe care va rog sa o semnati. Si ea va ajunge tot la CNA. Cine vrea sa se constitue parte vatamata este rugat sa ia legatura cu mine pe facebook. Cine considera ca nu e normal ce se intampla acum in Romania, are ocazia sa ia atitudine. Fiind numerosi vom avea si impact social. Iar daca justitia din Romania nu ne va da dreptate, cu siguranta atunci cand vom ajunge la Curtea Europeana A Drepturilor Omului lucrurile vor sta cu totul altfel. Acum aveti ocazia sa reactionati.

Contact: https://www.facebook.com/anca.baciu.73