Gri – motan aflat in situatie delicata.

79082765_3261280200611180_5665148754907365376_o25 Nov 2019: Asa incepe povestea lui Gri :
„Vin la dvs cu rugamintea de a ma ajuta.
Am vrut sa salvez o viata si ma vad in imposibilitatea de a rezolva situatia

Am gasit motanul din poze, azi, mi-a iesit in cale, parca a stiut, abia respira, avea narile lipite de secretii amestecate cu pamant si iarba uscata, ii curgea puroi din gura, horcaia pentru ca nu putea respira.
Am amanat ce faceam si fara sa ma gandesc l-am luat. Este incredibil de bland. Am fugit la vet cu el, am rugat sa imi faca un consult si un tratament de urgenta pentru ca mai mult nu imi permit in situatia in care sunt (am un motan batran cu insuficienta renala, am internat-o pe mama…..” si restul este cosmar de-a dreptul.

Ii dorim domnisorei sa aibe puterea de a-si rezolva toate problemele si o felicitam pentru ca in ciuda necazurilor pe care le are n-a ramas indiferenta la suferinta motanului pe care tot ea l-a numit Gri.

Incepand de azi Gri este internat la Clinica dr Bercaru unde a fost investigat, tratat si urmeaza sa-i fie facute testele necesare. Starea lui pare sa se fi ameliorat dar are un abdomen marit si vom afla curand care-i cauza.
Va amintim ca fara sprijinul vostru financiar ne este imposibil sa rezolvam astfel de situatii asa ca va rugam AJUTATI-NE CA SA-I PUTEM AJUTA.
Conturile in care puteti dona daca doriti sa ne sustineti activitatea, sunt :
Asociatia pentru protectia animalelor Robi
CIF 13765439
Banca : BCR 2
Cont RON : RO16RNCB0073049952070001
Cont EURO: RO05RNCB0073049952070005
Cont USD : RO32RNCB0073049952070004
Cod SWIFT: RNCBROBU
sau prin serviciul online PayPal (disponibil pe www.4animals.ro )
Nu uitati ca puteti ajuta si directionand cei 3,5% pentru asociatia noastra.
De asemenea ne puteti sponsoriza cu 20% din impozitul pe profit anual datorat in caz ca aveti o firma profitabila, suma care se scade din impozit.
Va multumim inca o data pentru ajutorul dat animalutelor de care ne ocupam.
Vom reveni cu noutati.

 

UPDATE 26 nov 2019: Gri are doar o sansa: ADOPTIA

Gri motanul care a i-a rupt sufletul unei domnisoare  si care acum e internat la Clinica dr Bercaru unde i-a fost continuat tratamentul inceput la alta clinica, se simte mai bine, toarce si are pofta de mancare. Nu-i mai curge nasul si evident starea lui e mult mai buna.
Pana aici totul pare a fi in ordine doar ca dupa cum va spuneam motanului i-au fost facute toate testele si din pacate are FIV. Detalii despre boala lui gasiti in linkul acesta

Speranta lui de viata poate fi destul de mare daca va fi adoptat de o familie grijulie la nevoile lui si care nu-l va lasa sa vagabondeze, asta insemnand ca poate fi adoptat doar la bloc. Daca nu mai aveti alte pisicute si vreti sa adoptati un motanel cuminte, bland si extrem de afectuoas, Gri e varianta perfecta. Gri pare a avea in jur de 10 ani dupa estimarile medicilor.
Asteptam cereri de adoptie pentru el la : asociatia.robi@gmail.com

 

 

78353336_3291504350922098_3344431032702074880_oUPDATE: 4 Decembrie:
Gri a fost externat si pentru ca nimeni nu s-a oferit sa-l adopte si nici nu indraznim sa-l cazam alaturi de alte pisicute, a fost gazduit temporar impreuna cu alt motanel care are si el FIV. Amandoi sunt sociabili, si dornici de multa iubire. S-au acomodat repede si speram sa le gasim cat mai curand o familie care sa-i adopte pe amandoi.
Sunt campioni la framantat cozonacei si mari cersetori de atentie.
Asteptam cereri de adoptie la : asociatia.robi@gmail.com