Cazuri speciale
Don, catelul nevoit sa se deplaseze in doua labute 6 iulie 2009

In urma cu ceva timp am primit un apel pentru a ajuta un caine accidentat la ambele membre anterioare. Colega noastra Miki Georgescu ne-a ajutat cu capturarea si transportarea lui la Universitatea Spiru Haret, unde a fost preluat de dl. dr. Bercaru. Mai multe amanunte despre actiunea de capturare a catelului Don puteti afla chiar din relatarile colegei noastre Miki. Dati click pe:
http://www.animapro.org/voluntar/?p=4543
http://www.animapro.org/voluntar/?p=4595
Din data de 28 iunie, Don este internat la Spiru Haret. In urma investigatiilor, dl. dr. Bercaru a ajuns la urmatoarele concluzii: membrul drept este rupt dar se poate reface, membrul stang este compromis, cea mai buna solutie in cazul lui fiind amputarea. Don nu este un caine docil si de aceea manevrarea lui este destul de grea. Dupa externare va avea nevoie de un spatiu doar pentru el, aceasta insemnand un tarc doar al lui si o casuta speciala cu dimensiuni mai mari pentru a putea sta confortabil in ea.
Salvarea acestui catel inseamna pentru noi urmatoarele cheltuieli:
- operatia pentru refacerea membrului drept = 350 ron
- operatia de amputare a membrului stang = 150 ron
- internarea + tratament (40 ron/zi ) = 400 ron
In total, doar pentru aceste interventii avem nevoie de 900 ron.
In cel mult doua zile Don va fi externat si noi va trebui sa achitam suma de 900 ron.
Click aici pentru mai multe fotografii cu Don
Daca doriti sa ajutati la salvarea ghinionistului catel Don puteti dona:
Asociatia pentru protectia animalelor Robi
CIF 13765439
BCR 2
Cont RON: BCR 2 RO16RNCB0073049952070001
Cont EURO: BCR 2 RO05RNCB0073049952070005
Cont USD: BCR 2 RO32RNCB0073049952070004
sau prin serviciul online PayPal
Multumim anticipat celor care nu raman indiferenti fata de soarta acestui catel care s-a luptat sa supravietuiasca in conditii cumplite pentru el.
Sufletel 10 iunie 2009
Batran, pitic, metis de pechinez, fara mandibula, gasit intr-o cutie, plin de sange curgandu-i dintr-o ureche, batut sau poate accidentat, pierdut sau poate abandonat, micuta faptura ce s-a bucurat destul timp din viata ei de dragostea unor oameni a ajuns acum pe drumuri. Am crezut atunci cand l-am gasit pe Sufletel (asa l-am numit) ca a avut un accident. In urma examinarii insa am aflat ca micutul mos nu are de fapt mandibula, si este posibil sa se fi nascut asa. Era in pericol sa moara de inanitie. Mai avea doar un canin care se clatina, dar care i-a fost extirpat. Micutul mos s-a simtit mult mai bine dupa ce a scapat de caninul buclucas, asa ca a inceput sa manance cu multa placere, hrana pasata desigur, cat mai lichida.
Click aici pentru mai multe fotografii cu Sufletelul nostru
Exista in Romania oameni capabili sa adopte un catelus aflat in situatia lui?
Daca existati, va rugam trimiteti un email la:
office@4animals.ro
cu mentiunea:
"Ne incumetam sa-l adoptam pe Sufletel!"
Pustiul - Fox 22 iunie 2009
Elena, domnisoara din fotografie, a observat un catelus ce nu se mai putea deplasa. Avea mancare din belsug, insa nimeni dintre cei care ii ofereau cu marinimie resturi alimentare nu s-a gandit ca ar putea avea nevoie de mai mult, din vreme ce suferise un accident si nu se mai putea deplasa pentru ca membrele posterioare nu-l mai ajutau. Dupa doua zile de indiferenta colectiva, Elena si-a luat inima-n dinti si ne-a sunat cerandu-ne ajutorul. I l-am acordat pornind de la ideea ca ea va putea sa-l gazduiasca pe catel. Din pacate a trebuit sa cautam o alta solutie pentru gazduirea micutului norocos (il putem numi deja norocos).
Cea care a raspuns imediat se numeste Doina. Sotul, mama Doinei si desigur Doina sunt minunata familie care il gazduieste pe micut, pe perioada tratamentului si recuperarii acestuia. Fox este tratat la City Vet si vestile par sa fie bune.
Iata mesajul de azi de la Doina:
Fox se recupereaza bine, se ridica din ce in ce mai des pe piciorusele din spate si e jucaus nevoie mare. Se poate. Atunci cand oamenii nu sunt indiferenti la soarta fiintelor din jurul lor si isi unesc eforturile in dorinta de a face bine, rezultatele vin aproape de la sine.
Speram pentru Fox intr-un final fericit.
Fox este este un catel de talie mica. Daca va gaditi sa-l adoptati, dupa recuperarea lui, va rugam trimiteti un email pe adresa office@4animals.ro.
Buna ziua,
Dupa cum v-am promis, va trimit atasat cateva poze cu Foxy in noua lui casuta.
As dori sa le multumesc foarte mult tuturor acelora care au crezut in sansa la viata a acestui sufletel, oameni fara de care astazi nu m-as fi putut bucura asa cum o fac in fiecare zi de cand l-am adoptat pe Foxy (Elena, Doina, Jim, Asociatia Robi, City Vet si Cora Vet).
Este un catelus care m-a impresionat prin dorinta lui de a se recupera, de a lupta pentru fiecare pas pe care il face si care ne face viata mai frumoasa atat mie, cat si oamenilor din jurul meu. In prezent Foxy urmeaza un tratament de recuperare (laser-terapie, gimnastica zilnica si sustinere medicamentoasa) iar in viitorul foarte apropiat va incepe si sedintele de hidroterapie asistata de medicul veterinar.
Progresele lui sunt vizibile si sunt convinsa ca in urmatoarele luni vom avea rezultate spectaculoase!
Va multumesc si va doresc succes in continuare!
Daniela I.


