Lupta noastra continua

49947256_2468880229851185_7484170771741278208_nO recunoasteti? Ea e Geta. O catelusa de care v-am zis ca face parte dintr-un caz special unde o batrana care s-a imbolnavit cauta o solutie pentru cele 15 animale..si ca in lipsa adoptiei animalele risca sa fie eutanasiate sau lasate pe strazi.

Lumea a fost scandalizata de posibilitatea de a o eutanasia pe catelusa pentru ca e tanara, frumoasa si sanatoasa. Albumul ei a avut 164 de comentarii sia fost redistribuit de 1200 de ori. Si pe noi ne-a surprins acest numar (inca vizibil la album) si am sperat ca vizibilitatea ii va aduce o casa catelusei. Din toate aceste postari o singura persoana a spus ca poate incerca sa o adopte chiar daca probabil ar fi o responsabilitate prea mare.

Oare ce rost isi au postarile cu toate cazurile pe care le avem daca cei care ne urmaresc stiu doar sa arunce cu pietre si ocazional mai redistribuie din cererile noastre de ajutor? Sunt zeci de animale pentru care suntem contactati in ideea de a le lua. Si totusi nu avem unde sa le mai cazam si nu mai avem puterea de a ingriji alte zeci. Ce solutie exista?

Geta a avut sansa vietii ei pentru ca a fost postata si pe alte siteuri de adoptie si cineva a adoptat-o. Vestile sunt bune momentan (chiar daca ea e speriata) si ne bucuram pentru ca acum are parte de o familie care o iubeste si are rabdare cu ea. Raman insa la locatie alti 7 catei si 7 pisici care au nevoie de o minune.

Pe langa acest caz special, mai e un suflet mic si negru pentru care am cerut ajutor macar pentru cazare… evident fara nici macar o oferta, astfel incat catelul e din nou pe strada. Stim… vom fi vinovati pentru fiecare suflet pe care incercam sa il ajutam si pe care nu il putem prelua. Probabil e ceva cu care va trebui sa ne obisnuim.

Multumim tuturor celor care reposteaza anunturile noastre si incearca sa ajute animalele. Aceasta e misiunea noastra si alaturi de oameni cu aceasi dragoste fata de blanosi vrem sa luptam.