Pisicuta cu mai putin de noua vieti
(11 septembrie 2010)

I-am spus Sussi si e o dulceata mica. Au gasit-o voluntarele noastre Silvia si Andreea, pe drumul de intoarcere de la mare, unde dadusera o fuga in weekend, in incercarea de a avea totusi si ele o mica vacanta. Pisicuta zacea fara vlaga pe treptele unui restaurant, la un popas de la marginea soselei. Un loc pe unde trece multa lume, si probabil ca multi au trecut nepasatori pe langa ea. Dar voluntarele noastre au vazut-o - se pare ca destinul nostru e sa-i vedem si sa ne oprim - si au ridicat-o de jos. Era o pisicuta de vreo trei luni, cumplit de slaba - efectiv cu burta lipita de sira spinarii, de parca n-avea NIMIC sub piele, si care abia respira. N-au putut-o lasa acolo, asa ca au ascuns-o intr-o haina si au venit furis cu ea, in autocar, pana la Bucuresti. Tot drumul, pisicuta vlaguita a stat cuminte, torcand doar din cand in cand si framantand cate un cozonacel.

La Bucuresti, Sussi a fost dusa la veterinar, unde i s-a pus diagnosticul de care ne temeam: hernie de diafragma, probabil in urma unei lovituri puternice. In termeni stiintifici, diafragma s-a rupt iar stomacul, ficatul si o mare parte a intestinului au fost atrase din abdomen in cutia toracica, presand asupra plamanilor, care nu mai pot functiona cum trebuie. Pe intelesul tuturor... extrem de grav. Fara o interventie chirurgicala, ar fi murit foarte curand, dar si interventia presupunea un risc foarte mare. Am ales varianta operatiei, in incapatanarea noastra de a lupta cu sortii si de a incerca sa-i oferim sansa unei vieti normale si de durata.

Au urmat cateva zile tensionate pentru noi in asteptarea operatiei si a rezultatului ei, dar uimitoare pentru Sussi. Pentru prima oara in viata ei, a stat in casa, unde s-a simtit in siguranta si a avut parte de mangaieri si vorbe frumoase, un culcus moale, mancare gustoasa la discretie si jucarii. Jucariile au nedumerit-o cel mai mult, dar in scurta vreme si-a dat seama la ce folosesc si s-a amuzat cu ele, timid, pentru ca obosea foarte repede.

Sussi a fost operata ieri si ne-a facut cel mai minunat cadou: a supravietuit operatiei. A urmat o noapte dificila, dar astazi se simte un pic mai bine. Perioada foarte critica se va termina insa abia maine, iar drumul spre recuperare va fi foarte lung. Inca vreo luna de zile de acum incolo nu vom respira usurati si nu vom sti sigur daca se va reface sau nu. In toata aceasta perioada va trebui sa stea cat mai linistita, ferita si de cel mai mic efort fizic. Ea ne-a promis insa ca va fi cuminte, iar noi suntem hotarati sa facem tot ce ne sta in puteri s-o ajutam. Ca sa creasca mare si sanatoasa, ca sa se poata juca in voie, ca sa traiasca mult si bine, la casa ei, fara s-o mai loveasca oamenii si fara sa mai sufere de foame si frig.

Click aici pentru mai multe poze.

Minunatii (trazniti) voluntari ROBI
(10 septembrie 2010)

Florin, Alexandra, Miruna si Dana, voluntarii Robi, se grabesc spre locul de intalnire de unde trebuie sa ajungem la micutii nostri protejati. Pe drum insa apare o problema. Asa ca suna telefonul:

- Mari, avem o problema...
- Ce-ati patit?
- O catelusa e fugarita si speriata. S-a refugiat la picioarele noastre. Ce facem? O luam?
- Luati-o daca-i asa de speriata... ne-om descurca noi si cu ea.

Si-au luat-o. Am crezut initial ca acea catelusa era fugarita de alti caini din zona respectiva. De fapt ea, Zara (asa au numit-o voluntarele), intrase intr-o statie de metrou si era fugarita doar de omul care asigura paza la acea statie. De-atata fugarit, catelusa era cat pe-aci sa ajunga sub rotile masinilor asa ca interventia Alexandrei si Mirunei au salvat-o pe micuta Zara de un final nefericit.

Click aici sa vedeti mai multe fotografii cu Zara, catelusa salvata, si voluntarii nostri: Miruna, Alexandra, Dana si Florin.

Vestea buna este ca Zara a fost adoptata chiar la prima ei prezentare in cadrul ADOPeT.

Ce inseamna un weekend
pentru voluntarii ROBI (8 septembrie 2010)

Multi asteapta weekendul cu nerabdare pentru a se relaxa, pentru a petrece timp cu familia sau pentru a pleca din Bucuresti. Noi asteptam cu nerabdare weekendul pentru a organiza ADOPeT si pentru a le gasi familii protejatilor nostri.

De la ora 10.00 dimineata pana la ora 21.00 seara, voluntarii ROBI sunt prezenti in Parcul Obor... chiar daca seara ajung obositi acasa, sunt fericiti ca macar cateva dintre zecile de animalulte pe care le avem in grija, si-au gasit o familie si vor duce o viata mai buna decat le-am fi putut noi oferi.

La ADOPeT, Sambata trecuta, a fost destul de bine: 11 catelusi au plecat la noile lor familii (din pacate, nicio pisicuta).

Duminica este, din nou, o zi lunga de munca: trebuie sa facem curat la toti cateii din adapost (aproximativ 100 la numar), trebuie sa le punem apa si mancare si, in limita timpului, sa le mai tinem si lor de urat.

Cand am ajuns Duminica la adapost, tocmai ce ne bucuram ca s-au mai eliberat cateva locuri... insa bucuria ne-a fost de scurta durata. Am gasit intr-un cotet care se afla langa tarcuri, 5 catelusi de o luna si jumatate. Au fost adusi intr-o cutie pe care, grijuliu, cel care i-a abandonat a pus-o la intrarea in cotet ca sa nu iasa si sa fie atacati de cateii mari care sunt liberi. Starea celor mici nu trebuie sa o amintim: speriati, infometati si plini de purici!

Chiar daca in sinea noastra ne bucuram ca nu au fost aruncati in rau sau lasati sa moara de foame pe cine stie ce camp, nu putem sa nu ne simtim, din nou, demoralizati. Neavand un spatiu gol unde sa-i punem pe cei 5, i-am instalat la ingramadeala in tarcul cu ceilalti pui: acum sunt 18 pui intr-un singur tarc!

Este mare inghesuiala dar exista si pericolul ca cei noi sa fie purtatori de virusuri si sa se imbolnaveasca si ceilalti pana sunt depistati... dar, ce puteam face?

Asa ca va trebui sa mergem, in continuare, zilnic ca sa le facem curat (va imaginati ce mizerie pot face 18 pui intr-o singura zi), sa le dam mancare (cea mai buna pe care ne-o permitem, caci sunt in crestere), sa le dam calciu si vitamine, lapte, sa ne jucam cu ei etc.

Mai mult, vin ploile si vremea rece, iar unde stau ei acum nu este un spatiu potrivit pentru pui. Am avea nevoie de cazari temporare (pana la adoptie), astfel le-ar creste sansele sa fie adoptati mai repede: vor fi mai curati, mai educati etc.

Tare mult ne-am dori ca "stapanii" acestor pui sa ne fi cautat inainte sa ii nasca cateaua si am fi putut ajuta cu cea mai mare placere... dar se pare ca abandonul nu va putea fi oprit decat cu legi aspre, amenzi si inregistrarea tuturor cainilor cu stapan.

Click aici pentru mai multe fotografii.

Chiar daca, de multe ori, ne simtitm depasiti de situatie, trebuie sa continuam de dragul acestor suflete al caror viitor este in mainile noastre...

Sortit sa ajunga la noi... (6 septembrie 2010)

Acum doua saptamani, doua fete au vrut sa ni-l dea la schimb pentru un catel de talie mica.
Crescuse prea mult si nu le mai placea. Oferta lor nu putea fi acceptata de noi. Oricat de multe lucruri rele s-ar intampla cu animalele in ziua de astazi, nu am putut concepe ideea ca un om ar putea sa-si abandoneze catelul doar pentru ca nu mai este mic.

Aseara, voluntarele Robi l-au gasit hoinarind in zona Obor, cautandu-si disperat stapanul. Avea zgarda lasata la gat. Daca nu ar fi avut-o s-ar fi pierdut in populatia de maidanezi a Bucurestiului. Nu l-am putut lasa, mai ales dupa ce o doamna ne-a confirmat ca cele doua fete tocmai il abandonasera intr-unul dintre spatiile amenajate pentru plimbarea cateilor din Parcul Obor.

Catelul este aparent dresat. Merge in lesa, stie sa faca afara, asculta comenzi (sezi)....dar este foarte derutat. Chiar si asa ne-a lasat sa il luam si nu a dat nici un semn de agresivitate.

Are nevoie de un stapan care sa-l accepte asa cum este, sa-l iubeasca si sa-i ofere un camin calduros.

Jedi, un micut tare, tare necajit (5 septembrie 2010)

Pe Jedi l-am cules azi de pe "aici sunt banii dumneavoastra", adica de pe strazile capitalei Romaniei, Bucurestiul nostru drag, in care gasesti tot ce vrei... dar mai ales ce nu vrei.

Bietul catelus era cainat de trecatori care ne-au sfatuit sa nu-l atingem pentru ca are raie. Am fi vrut sa le urmam sfatul dar asta ar fi insemnat sa facem ceea ce fac in general majoritatea oamenilor, adica sa-l compatimim si-atat. Asa ca am ignorant sfaturile lor, bine intentionate de altfel, si l-am luat pe micutul Jedi cu noi.

Alexandra l-a tinut in brate in timpul transportului pana la adapost unde a primit primele ingrijiri medicale. Jedi a fost recunoscator pentru ca l-am luat si ne-a dovedit deja ca este un luptator innascut. Latra puternic la confratii lui dar mai ales pentru a ne arata ca este viu si vrea sa traiasca. Ne-a bucurat vioiciunea lui si ne-a dat speranta ca se va vindeca repede.

Click aici pentru mai multe fotografii cu Jedi.

Pentru el si alte animale abandonate, ranite, pe care incercam sa le punem pe picioare pentru a fi adoptate si pentru a avea viata la care orice suflet are dreptul, puteti dona in contul:

Asociatia pentru protectia animalelor Robi

CIF 13765439 BCR 2
Cont RON: BCR 2 RO16RNCB0073049952070001
Cont EURO: BCR 2 RO05RNCB0073049952070005
Cont USD: BCR 2 RO32RNCB0073049952070004

sau prin serviciul online PayPal

Va multumim anticipat.