AJUTOR PENTRU CĂTĂLINA!

catalinaCătălina, prietena noastră și voluntar al Asociației ROBI, o persoană care întreaga viață a ajutat oameni și a salvat animale, are acum nevoie de ajutorul nostru.
După ce, pe 22 iulie, a suferit o operație la plămâni, după care părea că se reface încet-încet, starea ei s-a înrăutățit brusc și pe 18 august a fost internată din nou în spital. Medicii i-au descoperit două tumori pe creier. Pentru prima a fost operată zilele trecute, pe 28 august. Când organismul ei o va permite, va avea nevoie de a doua operație, pentru înlăturarea celeilalte tumori, apoi de asistență permanentă pe termen lung.
Cătălina are acum nevoie de ajutor financiar. Ea nu mai are capacitatea de a lucra, iar fiica ei, Ana, studentă, primește doar o pensie alimentară de 600 lei/lună. Prietenii familiei au ajutat cât au putut, însă costurile de spitalizare, tratament, operație, zilnicele „atenții” în stânga și-n dreapta prin spital, după obiceiul românesc, precum și restul cheltuielilor curente absolut necesare depășesc de departe posibilitățile financiare, foarte limitate, ale familiei. Se încearcă demersuri pentru obținerea unui ajutor de la stat, sub o formă sau alta, însă nu este ceva ce poate fi rezolvat în scurt timp.
Orice donație este binevenită. Datele contului în care pot fi făcute donațiile, al cărui titular este Ana, fiica Cătălinei, sunt următoarele:

IBAN: RO 78 RZBR 0000060014571784
Raiffeisen Bank sucursala Popesti-Leordeni
Titular: Ștefănescu Ana Antonia Ruxandra

sau prin Paypal: anaantonia90@yahoo.com

Pentru mai multe detalii ne puteți contacta pe adresa asociatia.robi@gmail.com
Mulțumim,
Asociația ROBI